Pentru vorbitorii de română, învățarea unei limbi străine poate fi o provocare, mai ales atunci când structura, gramatica și sunetele limbii țintă sunt foarte diferite de cele ale limbii materne. Există anumite limbi străine care, prin natura lor, sunt mai greu de învățat pentru români.
Aceasta dificultate poate fi legată de complexitatea gramaticală, de sunetele inedite, dar și de sistemele de scriere total diferite.
Ce face o limbă să fie dificilă pentru vorbitorii de română?
În general, dificultatea unei limbi depinde de mai mulți factori. Printre cei mai importanți se numără:
Gradul de similitudine fonetică și gramaticală: Limbile care împărtășesc un fond comun cu limba română, cum ar fi limbile romanice (italiană, spaniolă, franceză), sunt mai ușor de învățat pentru români.
Sistemul de scriere: Limbile care utilizează un alfabet diferit sau chiar simboluri complexe, cum ar fi cele asiatice, prezintă un obstacol suplimentar.
Fonologia: Sunetele care nu există în română, cum ar fi sunetele caracteristice limbilor arabe sau ale limbilor asiatice, pot reprezenta o provocare în pronunție.
Regulile gramaticale și structurile sintactice: Cu cât o limbă are reguli gramaticale mai complexe sau ordinea cuvintelor diferă semnificativ de limba română, cu atât aceasta va fi mai greu de învățat.
Astfel, pe baza acestor factori, câteva limbi sunt în mod cert recunoscute ca fiind cele mai dificile pentru români.
Japoneza
Limba japoneză este una dintre cele mai dificile pentru un vorbitor de română, în principal din cauza sistemului său de scriere complex și a structurilor gramaticale complet diferite. Japoneza folosește trei sisteme de scriere: Kanji, Hiragana și Katakana.
Kanji este compus din caractere chinezești cu semnificații multiple, iar Hiragana și Katakana sunt două silabare fonetice distincte.
În plus, japoneza are o structură gramaticală de tip SOV (subiect-obiect-verb), care diferă de cea a limbii române, SVO (subiect-verb-obiect). Japoneza folosește și particule gramaticale pentru a indica relațiile între cuvinte, iar acestea nu au echivalent direct în limba română.
Pronunția, deși mai simplă decât în alte limbi asiatice, poate fi, de asemenea, o provocare datorită intonației și accentelor regionale. Pentru a dobândi o competență conversațională, un român trebuie să investească un efort considerabil în memorarea ideogramelor și în înțelegerea acestor structuri gramaticale noi.
Arabă
Limba arabă este o provocare majoră din mai multe motive. În primul rând, arabă este scrisă de la dreapta la stânga și folosește un alfabet complet diferit de cel latin. În plus, în limba arabă există sunete pe care românii le găsesc dificil de pronunțat, cum ar fi sunetele „ع” (ʿayin) și „ق” (qaf), care nu au echivalente în română.
Gramatica arabă este notoriu complexă, iar verbele și substantivele sunt declinate în funcție de gen, număr și cazuri. Există și un sistem de radicali, ceea ce înseamnă că majoritatea cuvintelor derivă dintr-un set de litere rădăcină care dau cuvântului înțelesul de bază. De exemplu, rădăcina „k-t-b” este legată de ideea de „scris”, și de aici derivă o întreagă familie de cuvinte.
Dialectele variază semnificativ în întreaga lume arabă, așa că un român care învață limba arabă standard ar putea avea dificultăți în a înțelege vorbitorii din diferite regiuni.
Chineză
Limba chineză, și în special mandarina, este considerată una dintre cele mai dificile limbi de învățat, nu doar pentru vorbitorii de română, ci pentru vorbitorii nativi ai oricărei alte limbi. Caracterul tonal al limbii este un aspect distinctiv. Fiecare cuvânt mandarin poate avea patru tonuri diferite, iar schimbarea tonului schimbă sensul cuvântului.
Sistemul de scriere este extrem de complex, fiind format din mii de caractere unice, fiecare având o semnificație și un mod de scriere specific. Chineza nu folosește un alfabet, ci un sistem logografic, ceea ce face ca fiecare caracter să fie memorat individual.
Deși gramatica mandarinei este mai simplă decât cea a altor limbi asiatice, fiind lipsită de declinări și de conjugări complexe, provocarea majoră pentru vorbitorii de română constă în învățarea caracterelor și în stăpânirea pronunției.
Coreeană
Coreeana, deși are un alfabet propriu (Hangul), diferă semnificativ de structura limbii române. Hangul este un alfabet silabic, ceea ce îl face mai ușor de învățat decât sistemele logografice, dar gramatica coreeană este foarte complexă.
Coreeana utilizează de asemenea o structură SOV și include sisteme de politețe care influențează nu doar alegerea cuvintelor, ci și structura propozițiilor. De exemplu, modul în care te adresezi cuiva depinde de rangul și de vârsta persoanei, și aceasta adaugă o complexitate suplimentară pentru vorbitorii de română.
În plus, coreeana are o serie de sunete și combinații fonetice care nu există în română, ceea ce face pronunția o parte dificilă a învățării limbii.
Maghiara
Maghiara este una dintre cele mai complexe limbi pentru români, chiar dacă este vorbită în proximitate. Spre deosebire de limbile romanice și de majoritatea limbilor europene, maghiara face parte din familia limbilor fino-ugrice, fiind mai apropiată de limbile estice precum finlandeza și estona decât de limbile indo-europene.
Maghiara are un sistem gramatical bazat pe declinări extinse și folosește numeroase sufixe pentru a modifica sensul cuvintelor. În maghiară, ordinea cuvintelor este foarte flexibilă, iar contextul și nuanțele gramaticale sunt comunicate prin aceste sufixe. Există 18 cazuri gramaticale, iar acest lucru reprezintă o provocare majoră pentru români, obișnuiți cu cele cinci cazuri din limba română.
Finlandeza
Finlandeza, o limbă fino-ugrică, este cunoscută pentru complexitatea sa gramaticală și pentru structurile diferite față de limba română. Finlandeza are 15 cazuri gramaticale, iar acest lucru creează o complexitate în modul în care sunt exprimate relațiile dintre cuvinte.
Pronunția nu este foarte dificilă, dar limba finlandeză are o serie de vocale lungi și scurte, iar acest lucru poate schimba sensul cuvintelor.
Sistemul de vocabular este foarte diferit de cel al limbii române, iar majoritatea cuvintelor finlandeze nu au rădăcini comune cu cele românești, ceea ce înseamnă că românii trebuie să memoreze cuvintele fără puncte de reper familiare.
Poloneza
Poloneza este o limbă slavă cu o structură gramaticală complexă și cu o fonetică dificilă pentru români. Pronunția unor sunete, cum ar fi „sz”, „cz” sau „ź”, poate fi dificilă pentru vorbitorii de română. Poloneza are șapte cazuri gramaticale și o mare varietate de terminații flexionare care pot schimba forma unui cuvânt în funcție de context.
De asemenea, accentul se pune de obicei pe penultima silabă, lucru care poate necesita adaptare pentru cei obișnuiți cu accentul românesc.
De ce să înveți o limbă dificilă?
Chiar dacă învățarea unei limbi străine complexe necesită timp și efort considerabil, beneficiile sunt multiple. Învățarea unei limbi diferite poate deschide uși către culturi noi, oportunități profesionale și un mod de a înțelege diversitatea culturală globală. Prin provocările întâmpinate, vorbitorii de română își dezvoltă capacitatea cognitivă și creativitatea, devenind mai adaptabili și mai toleranți.
Există resurse specializate pentru a învăța aceste limbi, inclusiv cursuri online, aplicații și materiale video. De exemplu, Learning and Skills Council România oferă cursuri și materiale educative pentru a sprijini învățarea limbilor străine.
Învățarea unei limbi străine complexe este, fără îndoială, o provocare, însă satisfacția și oportunitățile pe care le aduce compensează eforturile. Alegerea unei limbi pentru studiu depinde de motivația personală și de interese, iar accesul la resurse variate facilitează acest proces.
